Acceptând faptul că materialitatea
oricărui obiect deţine proprietatea de a lăsa o urmă sau o umbră în spaţiu, în arta plastică termenul monotipiei, ca modalitate de imprimare
în sine (precum tehnica fotogramei înaintea fotografiei), defineşte o tehnică „bastardă”
aflată între pictură şi gravură. Realizarea unei monotipii presupune o anume
imagine vizuală rezultată din pigmenţi moi peste o suprafaţă plană, aceasta
putând înlocui rolul matriţei. Odată acţionată o presiune asupra ei, imaginea
este transferată pe suportul hârtiei, imagine care poate fi modificată ulterior
sau nu, în funcţie de opţiunea artistului. Confuzia creată între termenii
monotipiei şi monoprintului este explicată de Jane Farmer în 1978: „1. Monotipul este o imagine unică,
executată cu ajutorul unei tehnici sau maniere specifice de imprimare; 2.
Monoprintul este o imagine unică ce se bazează pe o matriţă din orice altă
tehnică sau manieră a gravurii”, cu menţionarea faptului că această
confuzie se datorează eliberării artistului de rigorile specifice tiparului
înalt, plan şi adânc. Caracteristicile lor sunt gestualitatea, spontaneitatea,
improvizaţia şi creativitatea. Printre primii artişti care au folosit monotipia
sunt Hercules Seghers (1589-1638), Giovanni Benedetto Castiglione (1616-1670),
Wiliam Blake, Edgar Degas şi alţii. Caracteristica tuturor monotipiilor
realizate în creaţia personală este dimensiunea lor monumentală, înalte de
patru metri, aşa cum se pot urmări seriile de lucrări tematice: Deschideri 2001; Filonul de fum, 2002-2003; deOchi,
2002; Pene, 2003; Picuri, 2003; Nod, 2005; Pleoapă, 2011.
PENE – sunt lucrări experimentale ale tehnicii monotipiei, respectiv
imprimarea prin intermediul unor folii transparente, subțiri și extrem de moi
(folia de ambalaj) folosite drept matrițe (unice). Urmele lăsate pe suportul de
hârtie se aseamănă cu puful sau firele de la pene, imaginile rezultate fiind extrem
de picturale, în alb și negru.
PENE 2
PENE 3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu