marți, 31 mai 2011

RADU IONESCU, incursiuni 980199




Vernisaj Incursiuni 980199 (Penitenciar – Peşteră – Aeroport) Muzeul de Artă Timişoara, 2002



Ciprian Chirileanu face parte dintre acei artişti pe care, încă de la prima întâlnire, speri să-i mai revezi; pe el şi opera lor. Talentat, imaginativ, neobosit şi îndrăzneţ, „Cici” – cum a intrat în conştiinţa publicului – caută diferite modalităţi de a ieşi cu lucrările sale din atelier, de a le arăta oamenilor şi, mai ales, de a-i tulbura, de a-i face să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri. Ce altceva au fost expoziţiile organizate la Penitenciar, în Peşteră şi la Aeroport? Gândite sub triplul argument „Încarcerare – Resemnare – Izbăvire” ele pot fi astfel înţelese sau, dacă privitorul le citeşte altfel înseamnă că a fost prins într-un labirint pe care caută să-l descifreze şi să găsească soluţiile necesare. Creator, iar nu un simplu practician al gravurii, Chirileanu nu este amator de imagini ci de teme care se desfăşoară sub forma unor suite, unor cicluri de lucrări până când artistul crede a le fi epuizat. Este un semn de seriozitate şi dovadă convingerii pe care o are în rostul şi capacitatea operei de artă de a se insinua în spiritul privitorului, de a-l tulbura şi de a-l face să gândească. Înţelegând astfel ciclurile de lucrări sunt pe deplin justificate: nu priveşti o lucrare, ci pătrunzi într-o lume din care ca să ieşi, trebuie să o înţelegi şi să-i afli ieşirea. Odată ieşit de acolo eşti îmbogăţit chiar dacă noi întrebări care-şi caută răspunsul te tulbură. Cu talent, imaginaţie şi îndrăzneală, Chirileanu construieşte o operă pe care ne-o înfăţişează azi, la punctul la care este; cunoscându-l, sunt sigur că este invitaţia de a-l urma şi în demersurile sale ulterioare, asociindu-ne astfel operei sale.




Radu Ionescu, critic de artă




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu