marți, 31 mai 2011

DELIU PETROIU, incursiuni 980199


Vernisaj Incursiuni 980199 (Penitenciar – Peşteră – Aeroport) – Muzeul de Artă Timişoara, 2002.


          Anevoie se putea desluşi sub desenul sprinţar al tânărului care ieşea în lume acum mai bine de un deceniu cu o expoziţie de caricatură, folosind pseudonimul – oarecum de rigoare în domeniu, Cici – ulterioara privire gravă şi sobră a graficianului complet, aparţinând grupării de prestigiu atelier Graphium. De la surprinderea amuzată (amestecată totuşi cu o amară revoltă, de tip Râsu’ Plânsu’) s-a trecut la investigarea stratului de adâncime a lucrurilor, în fapt a condiţiei umane însăşi. Între timp se remarcase prin noncomformismul întru câtva strunit, faţă de năzdrăvăniile frivole ale altor colegi de la Student Fest, unde fusese câţiva ani în funcţia dificilă de organizator. Este de netăgăduit, între acestea, contribuţia unor dascăli ai săi de la Facultatea de Arte, deschişi spre nou, binefăcătoare atât în concepţia, cât şi în expresia artistică. Personală, incitantă şi fertilă i-a fost însă abordarea unui proiect neconvenţional, în trei faze, Penitenciar, Peşteră şi Aeroport, fiecare cu conotaţia sa simbolică (încarcerare, resemnare în abis şi eliberare). A studiat, a lucrat şi inovând, a expus în aceste spaţii, ceea ce fireşte, implica riscul asumării unui public restrâns. Reunirea lucrărilor, cu unele asocieri noi în sălile de la Secţia de Artă a Muzeului, permite urmărirea traseului celor trei stadii, dar şi impresia unei armonii de ansamblu. Linia vibrantă, purificată, în fine, „more geometrico”, precum şi structurarea liberă a zonelor de alb şi de negru – cu dozajul alternant cerut de particularităţile viziunii – atestă o atitudine stilistică postmodernistă, cu stăruinţa unor ecouri din expresionismul latin.


Deliu Petroiu, critic de artă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu