joi, 28 decembrie 2023

RADIO WAVES – Salonul UAPT 2023

Radio Waves
instalație, sârmă, circuit electric, dimensiuni variabile (aprox 300 x 20 x 15 cm), 2023


Lucrarea expusă în cadrul Salonului Anual UAPT 2023, continuă tematica proiectului Oasis Radio, 2021 - https://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/2021/12/oasis-radio.html 













La pas prin atelierele UAP Timișoara

Împreună cu Renée Renard împărțim unul din atelierele repartizate la sediul UAP Timișoara, spațiul fiind inclus în traseul de vizitare al atelierelor de creație din oraș, conform proiectului din vară, intitulat...

... „(...) „La pas prin atelierele UAP din țară” - organizat de Asociația Nucleu 0000, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și co-finanțat de AFCN -  propune familiarizarea atât a publicului de specialitate cât și a celui larg cu clădirile și atelierele de artiști ale UAPR din București, Râmnicu Vâlcea, Arad, Timișoara prin expoziții și ateliere deschise. Filiala Timișoara a UAPR a fost înființată și funcționează din anul 1951, imediat dupa formarea UAP din România in anul 1950 și deține 38 de ateliere de creație în oraș, presărate prin subsoluri, demisoluri sau mansarde. Cele mai vechi ateliere sunt grupate în trei locuri în oraș, la sediul UAPT (10 ateliere din anul 1956, iar din 2020 - 9 ateliere), în strada Martir Iordan Sebastian – 5 ateliere, în strada Filipescu – 4 ateliere, iar restul atelierelor se afla în diferite imobile din oraș fiind mansarde sau demisoluri.” 




Foto: Daliana Iacobescu

...




MENTALESE

 

MENTALESE (din engleză) sau mentaleză, este limbajul gândului. Încă din naștere și fără să conștientizăm, creierul nostru conține o combinație de simboluri și concepte ale unui limbaj cerebral non-verbal, comparat cu sistemul de funcționare al calculatoarelor. Este vorba de gândurile noastre înainte de a deveni un limbaj verbal – o comparație posibilă fiind modul de comunicare al surdo-muților (care nu vorbesc o limbă anume) sau la animale, care și ele au un sistem de gândire propriu. Ipoteza limbajul gândului a fost analizată deja în sec XIV, și reluată apoi în anul 1975 de filosoful american Jerry Fodor cu impact în lumea cercetătorilor.

Mă bucur tare mult de colaborarea mea cu Ionel. Nu am discutat foarte multe detalii sau, mai bine spus, am clarificat reperele esențiale și ne-am văzut fiecare de munca noastră, fiecare cu gândurile lui, Iris unindu-ne gândurile printr-un text curatorial binevenit. Le mulțumesc amândurora.

Instalațiile prezintă un pat cu somiere imprimate cu laser, locul obișnuit al relaxării unde apar majoritatea gândurilor; un nesfârșit „câmp de gânduri grele” care te toacă, te macină și te obsedează (99 de ciocane); un „ceas” al gândurilor (24 de ciocane), cu gânduri care se bat cap-în-cap și din care se nasc idei – element grafic regăsit și pe somiere; apoi cei doi stâlpi (artiștii expozanți) din care pornesc gândurile fiecăruia, unele unindu-se, alte zburând mai departe. Și rezultatul scurtului performance, grafica unor posibile întâlniri reale între Ciprian și Ionel, sau ale gândurile noastre, pe durata unui an, respectând un algoritm relativ și raportat la relația spațiu-timp.



Mentalese, insert curatorial Iris Ordean

Prezentând rezultatele primei lor colaborări interdisciplinare sub forma unei instalații in-situ, Ciprian Chirileanu și Ionel Mărginean au ocupat spațiul galeriei cu obiecte, unele cu o aparentă utilitate, pe care le unește o rețea complexă de tije, contorsionându-se, răsucindu-se și învârtindu-se în drumul lor de la un obiect la altul, asemeni traiectoriei, aparent dezordonată, gândurilor în mintea umană. Expoziția invită ochiul să urmărească traiectorii și în egală măsură încurajează extinderea acestui exercițiu mental în afara spațiului galeriei. Aceasta este o versiune dintr-o serie de situații posibile, alte versiuni viitoare având loc în spații diferite. 

La o primă lectură, instalația pare a fi o codificare vizuală a proceselor de gândire, care leagă obiecte, evenimente, vise și experiențe din lumea interioară a fiecărui individ. Titlul instalației în sine, Mentalese, face aluzie la o reprezentare a limbajului gândirii, sau cel puțin la o versiune a acestuia, care „combină sisteme cognitive și semantice și operează cu concepte și supoziții" (Asociația Americană de Psihologie APA). Semiotica diferitelor obiecte unite cu ajutorul tijelor aduce în prim plan o tensiune între formă și semnificație. Chirileanu și Mărginean lucrează într-un segment foarte restrâns de materiale, pendulând între lemn și metal, o preocupare pentru materiale și materialitate în aparentă concordanță cu tradiția post-minimalistă. O examinare mai atentă se dezice însă de supremația formei, dimpotrivă, punând accent pe tensiunea dintre diferitele aspecte ale experienței umane: homo faber, muncitorul, pragmaticul, făuritorul, și homo oniricus, visătorul, vizionarul, creatorul. Chirileanu și Mărginean resping orice poziționare ierarhică a vreunuia dintre cele două roluri, argumentând mai degrabă în favoarea imposibilității existenței unuia în absența celuilalt.

În seara deschiderii, instalația va fi activată printr-un act performativ participativ, în care Chirileanu și Mărginean vor căuta puncte de intersecție, noduri, unde experiența trecută și dorința se întâlnesc și găsesc teren comun pe axa spațiului și a timpului.












































Mentalese, performance, video Amalia Matei




Articol din Revista Arta, nr. 64-65, 2023 (apărută în februarie 2024), semnat de Maria Orosan Telea:


Mentalese, o expoziție despre limbajul gândirii

Ciprian Chirileanu, Ionel Mărginean

Galeria Park UAP, Timișoara, 5- 14 iulie 2023

Input curatorial Iris Ordean

  

Mentalese reprezintă o formă sofisticată de limbaj al gândirii, înrădăcinată în substratul inexprimat al minții noastre. Suntem programați cu o matrice complexă de simboluri și concepte, alcătuind un lanț cerebral non-verbal asociat cu arhitectura procesării datelor în universul informatic. Este în esență exprimarea profundă a gândurilor noastre înainte ca acestea să devină cuvinte articulate. Într-o notă evoluționistă, concepția privind limbajul gândirii a fost revigorată la mijlocul anilor ‘70 de către filosoful american Jerry Fodor, având un impact semnificativ în comunitatea cercetătorilor.

Colaborarea dintre Ciprian Chirileanu și Ionel Mărginean pentru proiectul „Mentalese“ este comparabilă cu un proces de cristalizare a unor idei comune născute din necesitatea de a găsi soluțiile interdisciplinare cele mai potrivite pentru a da formă vizuală unui concept complicat, rar abordat în artele vizuale. Chiar dacă provin din domenii diferite, Chirileanu și Mărginean găsesc un limbaj comun elocvent și echilibrat.

Ciprian Chirileanu vine în acest proiect cu bagajul său artistic anterior, din care extrage datele necesare specifice artelor grafice, pe care le-a practicat încă din anii ’90, pentru a rafina preocupările sale în direcția instalațiilor in situ, tot mai prezente în creația sa în ultimii ani. Ionel Mărginean – format ca inginer la Universitatea Politehnică din Timișoara, dar activ și în calitate de manager cultural –  îl secondează în acest demers prin prisma preocupărilor sale pentru experimentele legate de comportamentul materialelor sub influența factorilor extremi, de structurile compuse și modelarea avansată.

Cei doi împânzesc galeria cu artefacte interconectate printr-o rețea intricată de tije, contorsionându-se, ondulându-se și interacționând de la un element la altul, oglindind astfel parabola haotică a gândurilor în psihicul uman. Acest tip de dispunere încurajează privitorul să urmărească traiectoriile,  într-un exercițiu de reflecție activă. Ea reprezintă o variantă dintr-o multitudine de situații posibile, anticipând itinerarii viitoare în spații diverse.

Eliminarea exceselor formale a fost unul dintre principiile de bază în conceperea instalației comune. Estetica este de factură minimalistă, valorificând în același timp  moștenirea solidă pe care ready- made-ul duchampian și apoi Noul Realism francez l-au lăsat în arta contemporană. Expunerea obiectelor recuperate, integrarea lor în sisteme conceptuale complexe, transcenderea utilității și semnificației lor primare sunt doar câteva dintre strategiile cu care operează  Chirileanu și Mărginean. Codificarea semnificațiilor prin folosirea unor obiecte cât se poate de palpabile și de aderente realității cotidiene (ciocane, stâlpi de lemn, cadru de pat) a reprezentat un alt punct esențial al întregului construct vizual.  

În aceeași notă reducționistă, diferitele grupaje de obiecte sunt unite prin intermediul îmbinării unor tije subțiri care creează trasee sinuoase în spațiul expozițional, ca un desen spațial ce simbolizează fluxul gândurilor. Metafora interconexiunilor mentale se conturează treptat, pe măsură ce publicul parcurge traseul de la pat (visarea) la aranjamentul ordonat al ciocanelor (raționalul) și până la dispunerea circulară a acestora sub forma unui cadran de ceas (ciclicitatea). Gândurilor plutitoare, ușoare și libere, li se opun cele apăsătoare, condiționale și greoaie precum loviturile de ciocan.

Expoziția funcționează și ca reflecție asupra dublei condiții a existenței umane – cea legată de materialitate și pragmatism și cea legată de spectrul ideilor, al gândurilor și al viselor.  Codificare vizuală a proceselor de gândire capătă astfel consistență materială și ponderabilitate. Labirintul interior al ființei umane este bricolat din lemn și metal, asemeni unei structuri cu funcționalități specifice.

Interacțiunea gândurilor – idee pe care o regăsim în jocul tijelor care străbat spațiul întâlnindu-se în anumite puncte nodale – a fost și tema  performance-ului realizat de cei doi în ziua deschiderii expoziției.  Extrăgând la întâmplare bilete care conțineau coordonatele spațio-temporale ale unor evenimente personale și trasând vectorii acestora pe un grilaj, conform unui algoritm prestabilit, cei doi ofereau hazardului posibilitatea de a aduce în prezent momente potențial comune din trecutul fiecăruia.